0721 108 117 / 0743 622 924    Str. Sf. Ecaterina 5, Sector 4, Bucuresti              

Contabilitatea decontărilor în cadrul entității (între subunități) – cont 481 482

Contabilitatea decontărilor în cadrul entității (între subunități) – cont 481 482

Francisco Ana, Redactor, Expert Contabil
în Manual Monografii, 17 Jul 2020
actualizat la 17 Sep 2020

În companiile mari, volumul și complexitatea activității, precum şi particularităţile ce pot apărea în fluxul economic, pot duce la descentralizarea contabilităţii unităţilor economice în subunităţi. Aceastea pot fi de tipul: puncte de lucru, magazine, ateliere producție, etc; și nu au personalitate juridică separată.

Lucrările contabile ale subunităţilor fără personalitate juridică se realizează în cadrul acestora, de regulă, până la balanţa de verificare. În schimb, situaţiile financiare anuale se întocmesc doar la nivelul entităţii, informaţiile din balanţele întocmite de către subunităti se centralizându-se într-o balanță la nivelul entității.

Între unitate şi subunităţi, sau între subunități, pe parcursul activității, pot să aibă loc transferuri de valori, în urma cărora se nasc datorii şi creanţe. Ca și tipuri de transferuri pot apărea: transfer de bani între casierii, transfer de marfă, transfer de obiecte de inventar, etc.


Conturi contabile utilizate în decontările în cadrul entităţii

Contabilitatea decontărilor în cadrul entităţii se realizează cu ajutorul conturilor:

  • 48 "Decontări în cadrul unităţii": 
    • 481 "Decontări între unitate şi subunităţi"
    • 482 "Decontări între subunităţi"

Contul 481 “Decontări între unitate şi subunităţi”

Acest cont se deschide atât în contabilitatea unităţii cât şi în contabilitatea subunităţlor, fiind un cont bifuncţional. Se detaliază în analitice pe fiecare subunitate în parte.

Contul 481 “Decontări între unitate şi subunităţi”

După conținutul economic poate fi un cont de datorii sau de creanţe.

După funcția contabilă este un cont bifuncţional, utilizat pentru evidenţa decontărilor între entitate şi subunităţile fără personalitate juridică.

în DEBIT se înregistrează:

 

în CREDIT se înregistrează:

  • valorile materiale si bănesti transferate subunitătilor de către entitate sau transferate entităţii de către subunităţi (301 la 388, 5121, 5124,5311, 5314);
 
  • valorile materiale şi băneşti primite de către entitate de la subunităţi sau primite de către subunităţi de la entitate (301 la 388, 5121, 5124, 5311, 5314);

SOLDUL debitor reprezintă sumele de încasat, iar soldul creditor sumele datorate pentru operaţiuni reciproce.

Contul 482 “Decontări între subunităţi”

În cadrul balanţelor întocmite la nivelul unităţii, cele două conturi sintetice (481, 482) trebuie să se soldeze, deoarece suma datoriilor trebuie sa fie egala cu cea a creanţelor, în cadrul decontărilor din cadrul unităţii.

Lichidarea datoriilor şi creanţelor reciproce se poate realiza prin restituirea bunurilor sau prin plăţi din conturile de trezorerie.

Contul 482 “Decontări între subunităţi”

După conținutul economic poate fi un cont de datorii sau de creanţe.

După funcția contabilă este un cont bifuncţional, utilizat pentru evidenţa decontărilor între subunităţile fără personalitate juridică din cadrul unei entităţi.

în DEBIT se înregistrează:

 

în CREDIT se înregistrează:

  • valorile materiale şi băneşti transferate între subunităţi (301 la 388, 5121, 5124, 5311, 5314);
 
  • valorile materiale şi băneşti primite de către subunităţi (301 la 388, 5121, 5124, 5311, 5314);

SOLDUL debitor reprezintă sumele de încasat, iar soldul creditor reprezintă sumele de plătit pentru operaţiuni reciproce.


Monografie. Operații privind decontările în cadrul entităţii

Exemplul 1

O societate trimite unui magazin ambalaje în valoare de 500 lei şi îi virează, în contul subunității, cu ordin de plată suma de 1000 lei. Subunitatea achită entităţii un numerar de 600 lei.

a) În contabilitatea entității

Transferul ambalajelor şi a sumelor de bani: 

481

=

%

1500 lei

Decontări între unitate şi subunităţi

 

3023 

500 lei

 

 

Materiale pentru ambalat

 

 

 

5121 

1000 lei

 

 

 Conturi la bănci în lei

 

Încasarea sumei:

5311 

=

481 

600 lei

Casa in lei

 

Decontări între unitate şi subunităţi

 

 b) În contabilitatea subunităţii:

Primirea valorilor materiale şi băneşti:

%

=

481

1500 lei

3023

 

Decontări între unitate şi subunităţi

500 lei

Materiale pentru ambalat

 

 

 

5121

 

 

1000 lei

Conturi la bănci în lei

 

 

 

Achitarea numerarului:

481 

=

5311 

600 lei

Decontări între unitate şi subunităţi

 

Casa în lei

 

Exemplul 2

Subunitatea X transmite subunităţii Y mărfuri în valoare de 300 lei şi suma de 100 lei achitată în numerar. Subunitatea Y restituie subunităţii X suma de 350 lei cu ordin de plată.

a) În contabilitatea subunităţii X:

Transferul mărfurilor şi a sumelor de bani:

482

=

%

400 lei

Decontări între subunităţi

 

371 

300 lei

 

 

Mărfuri

 

 

 

5311 

100 lei

 

 

 Casa în lei

 

Încasarea sumei:

5121 

=

482 

350 lei

Conturi la bănci

 

Decontări între subunităţi

 

 b) În contabilitatea subunitătii Y:

Primirea valorilor materiale şi băneşti:

%

=

482

400 lei

371

 

Decontări între subunităţi

300 lei

Mărfuri

 

 

 

5311

 

 

100 lei

Casa în lei

 

 

 

Achitarea sumei:

482 

=

5121 

350 lei

Decontări între subunităţi

 

Conturi la bănci în lei

 

 


"Don't ever let your business get ahead of the financial side of it. Accounting Accounting Accounting. Know your numbers."
Tilman J. Fertitta